marți, 26 martie 2013

Ce fac?

Nu reusesc sa ma adun. Sunt imprastiata, sunt dezorientata, ma caut pe mine insami, imi caut principiile si telurile in viata... Trec printr-o perioada de schimbari interioare, mi-am schimbat unele interese, privesc spre viitor...

Unde vreau sa ajung? Cu aceasta postare ma scuz si ma acuz de absenta mea de pe blog si cer o parere. Sau nu, nu cer nimica... Doar intelegere.

Nu as vrea sa inchid blogul. Mi-ar parea rau. Am multe ganduri si opinii scrise aici.. e o parte din mintea si viata mea.

Daca voi mai posta va fi tot rar.. si voi ramane cu speranta ca imi va reveni cheful, eu ma voi aduna, ma voi regasi...

Multumesc!

marți, 19 martie 2013

Ajutorul se naste din bunavointa si optimism


Stiu ca in fiecare an au existat discutii si certuri pe tema earth hour, cum ca nu foloseste la nimic, e prosteasa etc. Insa eu zic ca daca ne-am pune cat mai multi sa facem asta, tot ar fi ceva. De undeva trebuie sa incepem, macar constientizarea problemei in numar cat mai larg, daca nu si rezolvarea ei.

Ma dau pe mine exemplu, la mare. V-am mai povestit, dar va mai zic: in apa erau ici-colo pet-uri si alte gunaoie aruncate. Ma deranjau. Cui ii place sa inoate printre sticle, cotoare de porumb sau doze de bere? Totusi nimeni nu facea nimic. Mentalitatea aceeasi: "de ce sa fac eu, ca doar nu eu le-am aruncat si nici nu-i treaba mea sa fac asta, si nici nu pot curata eu toata marea". Da de ce sa nu faci? Daca vrei curatenie, lupti pentru ea,iar daca s-ar strange macar 5 oameni, tot ar reusit sa adune toate gunoaiele aruncate.

Asa si aici.. daca vrem sa ajutam planeta, sa-i mai dam pauze de respiro si ei. Pic cu pic se face marea. Cu o floare nu se face primavara, intr-adevar.. dar cu mai multe flori reunite se face!

Sa luam earth hour ca pe un exercitiu de vointa, bunavointa, mobilizare si schimbare a mentalitatii!

duminică, 10 martie 2013

Eurovision Romania 2013 si parerea mea

Hello! Spre deosebire de alti ani, anul acesta am urmarit semifinalele si finala preselectiei nationale pentru Eurovision. Au fost foarte multi concurenti "no-name". Dintre numele mari au fost Luminita Anghel, Elena Carstea si, in masura in care se pot considera asa, Casa Presei, cu Robert Turcescu.

Dupa cum probabil ati aflat deja, castigatorul a iesit cel ales de public, Cezar, cu piesa It's my life.



Parerea mea:

Am fost disperata cand am vazut in semifinale, dar si in finala in ce mare masura a fost votata Casa Presei. Mi se pare cea mai nepotrivita melodie pentru Eurovision! Cei care au votat acea piesa nu s-au gandit deloc la cum vor percepe europenii piesa. Ei nu stiu cine este Robert Turcescu si nici nu inteleg melodia.

Am fost fericita cand am vazut ca juriul a trimis in fundul clasamentului Casa Presei. Am rasuflat usurata si de atunci incolo am fost resemnata si fericita cu oricine ar fi luat locul 1.

Primele trei piese din clasamentul final, aflate la o distanta de doar 1 punct una de celalalta, mi-au placut in masura in care le vedeam pe oricare pe scena Eurovisionului. Atat Electric Fence, cat si Luminita Anghel aveau melodii care puteau atrage atentia si poate si admiratia. Cu toate acestea am avut o mica problema si cu Electric Fence, caci melodia lor aducea putin a şatră, neoriginala, si cu Luminita, a carei melodie aducea a Adele- Skyfall (mai ales prin folosirea acelor sunete imprumutate din muzica ce creaza suspans in filme).

Pe de-alta parte am avut o problema si cu Cezar, caci mi-ar fi placut de zece ori mai mult melodia daca pe parcursul ei mai revenea la vocea normala, groasa, si facea alternante intre vocea de contratenor si cea normala. Era mai spectaculos.. insa merge si asa.

Per total sunt multumita de rezultatul din acest an al votului, caci vom trimite la Eurovision o melodie cum nu am mai avut, o melodie scoasa din tipare, ceva rar si care sa speram ca va face impresie buna.

Voi cum comentati? Cine ati fi vrut sa ne reprezinte la Malmo?

miercuri, 27 februarie 2013

Leapsa cu 10 intrebari


Am preluat/primit o leapsa de la Oana de curand, o leapsa scurta si interesanta:


1. Recunosc ca deocamdata nu am aflat de prea multe destinatii de vacante de vis, mai putin cunoscute, insa la fel, sau chiar mai frumoase ca cele pe care le stie toata lumea, asa ca as face un top mai general:
pe primul loc: Anglia, pe locul 2: una din tarile nordice, pe locul 3: Italia (Florenta si Venetia).

2. Nu stiu cand a fost ultima oara.. azi..ieri? Oricum nu sunt genul care "sufera" de prea multa dedicare pentru altii, uneori sunt destul de egoista. De exemplu in weekend am refuzat o invitatie de a iesi, caci am vrut sa am tot weekendul liber, sa ma odihnesc, sa fac o cura cu usturoi contra racelii si sa am serile libere pentru a ma uita la Romanii au talent si la Eurovision.

3. Azi .. la scoala.. :)

4. Dansul. Nu stiu sa ma dau cu bicicleta. Oricum, imi place sa dansez, chiar daca nu arat prea bine facand asta. Mi-ar fi placut sa fi stiut sa dansez, mai ales streetdance.

5. As scrie probabil in urma unei inspiratii venita fara s-o provoc, precum un vis, asa ca nu stiu cum s-ar numi cartea.

6. Uh, greu...Nu cred ca mi-am gasit inca melodia perfecta care sa-mi descrie viata, mi se pare chiar greu ca o astfel de melodie sa existe.. Si abia daca am trait un sfert din viata pana acum. Momentan as alege Metallica -The Unforgiven 2 sau Marina & The Diamonds - The Outsider.



7. Sunt multe lucruri pe care le gasesc motivante. Le preiau din carti, filme, seriale, din vorbele unor oameni inteligenti... Mi se pare ca e foarte motivanta ideea de a-ti stabili o imagine a ta care sa cuprinda toate schimbarile ce vrei sa le faci la tine, indiferent ca e vorba de psihic, fizic, cariera, etc, o imagine la care sa incerci sa ajungi muncind in fiecare zi pentru atingerea acestui ideal personal.

8. Nu cred. Poate e nevoie de timp ca sa-mi dau seama.

9. Martisoare :D Iar mai nou mi-am gasit o noua pasiune: colectionez idei din cartile citite. Le scriu frumos intr-un caiet, alaturi de citate si impresii.

10. Postare ta, Oana, am citit-o seara, si desi mi-am zis atunci ca retin ora.. uite ca de duminica, de cand am citit-o, am uitat. :)

Cam asta este. Eu astazi m-am dus sa-mi iau in sfarsit buletinul cartea de identitate si sunt tare fericita sa nu mai pun piciorul in locul ala pentru mult timp de acum inainte.


Cateva poze ce le-am gasit salvate prin calculator:


duminică, 24 februarie 2013

Ziua blogului si putina dragoste

Astazi blogul a implinit 2 ani de existenta, 2 ani in care nu a devenit exact ce mi-am propus, dar pentru mine e o realizarea ca nu l-am abandonat inca, la fel cum am abandonat multe alte proiecte pana acum...

Cu bune si rele, am ajuns cu blogul si in 2013, si la exact 2 ani de existenta, cu voi, cu cititorii si comentatorii mai noi si mai vechi, carora va multumesc ca mai dati un ochi si pe aici (chiar daca in ultima vreme am cam absentat).

Si fiindca azi e Dragobete, am zis sa imprastii si eu putina dragoste, veselie si lumina, asa ca va las cu cateva poze dulci.

vineri, 22 februarie 2013

De ce nu vreau sport la scoala



Nu stiu de voi, dar pentru mine prezenta orei de sport in orar e o mare nelamurire, cat si un cosmar. Sincer, nu inteleg de ce exista aceasta ora?

In primul rand, fiind numai una pe saptamana nu te ajuta nici cu sanatatea, nici cu slabitul, nici cu relaxarea, cu nimic! Numai te oboseste, te face sa transpiri, iar cum scolile nu-s dotate cu dusuri functionabile si nici nu e timp sa se spele o clasa intreaga de 30 de elevi intr-o pauza, stai tot restul zilei de scoala asa, fiindca orele de sport nu-s plasate neaparat la finalul cursurilor. Deci de ce mai exista?

In al doilea rand de ce trebuie sa iau eu note in catalog pe abilitatile mele fizice? De ce sa fiu repezita de profesor fiindca nu reusesc sa sar peste capra sau sa fac podul din prima? De ce sa ma chinui de o gramada de ori sa ma dau peste cap cu spatele, incercand sa aterizez cum trebuie, punandu-ma in asemenea pozitie jenanta in fata colegilor? Ce placere  si ce utilitate este sa inveti cum sa te dai peste cap corect sau cum sa sari peste banca? Acum pe bune?

Cum pot eu sa-i explic profesorului, si sa astept intelegere, ca eu azi nu as vrea sa fac sport fiindca am senzatii premenstruale sau ca ma simt balonata si nu-mi vine sa stau in lumanare in conditiile astea? Iar atunci ma aleg cu absenta nemotivata.. e fain asa?

Iar astia vor sa bage 4 ore de sport pe saptamana... Pai macar daca bagati toate astea 4 ore, atunci schimbati si sistemul de notare si faceti din orele astea clase care sa fie intr-adevar de relaxare si miscare, adica prin jocuri, incalziri usoare...

Insa raman la parerea ca nu-si au rostul orele de sport la scoala... E treaba parintilor sa nu-si lase copiii sa devina obezi, sa-i inscrie la cursuri de diferite sporturi (ca de-aia exista!!), sa fie atentie la sanatatea lor. Scoala sa se ocupe de mintea noastra! Dar nici macar asta nu o face cum trebuie.. si mai vrea sa-si ia si un al doilea job, ala de a se ocupa de fizicul nostru... Cand nici o treaba nu o faci bine, mai vrei sa te apuci de inca una?



duminică, 17 februarie 2013

18 ani...urmari

Iar.. iar am lipsit cu nemiluita de pe blog.. nu stiu ce am in ultima vreme, poate ca e ceva in schimbare in mine, poate ca mi-am pus noi prioritati..poate m-am plictisit... Cert este ca zilele astea au fost destul de pline si de obositoare pentru mine. Saptamana asta am fost sa-mi fac buletinul, insa a fost mai complicat decat ma asteptam si am avut ceva probleme cu unele acte, incat am fost de 3 ori acolo. De altfel mi-am petrecut Valentine's Day-ul in sectia de evidenta a populatiei, scriind cereri, vorbind cu babe simpatice si macinandu-mi nervii pana in momentul in care in sfarsit mi-au facut poza si am putut pleca.

Cu ocazia acestor intamplari m-am cam dumirit cum sta treaba cu sistemul asta din Romania, cu legi, cu dosare, cu contracte... Urasc sistematizarea asta, automatizarea, dezumanizarea, complicarea, dar stiu ca nu am puterea sa schimb nimic, ca degeaba ma revolt (lucru pe care nu l-au inteles si parintii mei, mult mai afectati de aceste intamplari).

Practic cu aceasta ocazie, a schimbarii buletinului, am cam primit un sut in fund de la viata. "Oh, you turned 18? Let's fuck you up and show you what being an adult is!"...

Cam asta este... Meanwhile am gasit 2 piese de la Metallica care sunt pur si simplu superbe (astea pe langa capodopera Nothing else matters, care imi ridica parul pe mine):




P.S. Sincer niciodata nu am crezut ca va ajunge sa-mi placa metal-ul, si uite ca in ultima vreme tot versuri de la Black Sabbath sau Metallica am in cap...

miercuri, 6 februarie 2013

Facultate in strainatate?



Recent am avut la scoala o conferinta cu un reprezentant al unei firme ce se ocupa de studentii care doresc sa urmeze o universitate din afara. Acesta ne-a povestit cu bune si rele cum e cu facultatea in Anglia, Scotia, Danemarca, Olanda etc. In unele tari nu se plateste taxa de scolarizare, in altele e destul de scumpa, iar traiul este si el greu. In Anglia sunt considerate cele mai bune universitati, dar mai exista si in alte tari universitati destul de underated. etc.

Acum sunt la o varsta la care ma mai pot inca gandi la posibilitatea de a merge afara la studii. Dar ma gandesc daca chiar te ajuta sa-ti gasesti un job mai rapid/ mai bun/ mai bine platit, sau sunt doar vorbe?

Mi se pare destul de greu sa mergi intr-o alta tara, o cu totul alta cultura, alt mediu, alte conditii de viata si alte taxe de unul singur. De exemplu in Anglia ploua toata ziua iar cazarea e greu de gasit cu un raport calitate/pret bun.

Pe de alta parte n-ar fi o aventura? Pana acum nu m-am gandit in mod serios la asta si nu am cautat facultati. Singurul lucru ce l-am observat pana acum este ca in strainatate gasesti mult mai multe specializari. Si ai ocazia sa inveti o limba straina (engleza in general) perfect, sa intri intr-o cultura noua, sa cunosti oameni noi, poate mai deschisi la minte....

Asa ca.. este mersul in strainatate la studii un vis (mai ales pentru cei cu resurse financiare reduse), sau e chiar posibil? Voi ati merge in strainatate la studii, sau ati prefera sa ramaneti in Romania?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...