sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Dreptul asupra vietii cuiva?

 

Am terminat, in sfarsit, de citit Crima si pedeapsa, a lui Dostoievski. Am inceput-o acum aproape doua luni si am lungit-o foarte mult, caci nu am vrut (si n-am putut) s-o parcurg mai repede. Mi-a lasat o impresie destul de puternica, cartea atacand idei ce nu le-am mai intalnit pana acum in vreo carte citita.

La inceput eram absolut indragostita de carte si o citeam sorbind cuvintele. Ultimele parti din carte incepusem sa le citesc mai incet, caci incarcatura psihologica a personajului ma coplesea si pe mine. Mi-a placut cat de detaliat erau descrise trairile lui Raskolnikov si am reusit sa le inteleg, sa le simt, chiar sa ma identific, contopesc, la un moment dat cu personajul. Nu m-am omorat dupa unele secvente despre celelalte personaje, mai ales cele din povestirile lui Svidrigailov, chiar daca stiu ca erau necesare pentru construirea acelor personaje si pentru a intari conflictul interior a eroului principal, care se afla intre urmarea caii diavolului (Svidrigailov) si celei a ingerului (Sonia). Dar de-ajuns cu astea, caci cine nu a citit cartea habar n-are despre ce vorbesc.

Mi-a placut finalul si nu mi-a placut in acelasi timp. Poate ma asteptam la un destin tragic (de genul Ion), fara cale de intoarcere, dar autorul si-a salvat eroul pana la urma. Sigur, a vrut sa transmita un mesaj pozitiv, a pastrarii sperantei, a credintei, a lui Dumnezeu care te va scoate pana la urma la liman daca te spovedesti.





Ideea foarte interesanta din carte, teoria care l-a macinat si pe Raskolnikov si i-a adus gandul crimei, este aceea ca oamenii s-ar imparti in doua categorii: paduchi ai societatii, oameni fara material superior, simpli si oameni superiori, care au dreptul la putere, pot incalca regulile. Cei din urma ar avea dreptul sa ia viata unui paduche, daca astfel implineste un tel maret, salveaza multe alte vieti. Dar putem oare sa trecem peste legile stravechi, a iubirii fata de aproape, a milei si bunei intelegeri?




Ideea suna foarte tentant prezentata in carte, aproape ca iti vine sa zici: de ce nu? Oare nu ne consideram unii dintre noi superiori altora? Oare eu nu ma simt superioara necioplitului de peste drum care lancezeste mai mult decat sa munceasca, scuipa si se cearta cu colegii lui, acoperit din cap pana in picioare de murdarie, pe schela blocului de vis-a-vis? Sigur ca asa inclin sa ma consider. Oare nu ma simt superioara acelui cap-sec mistocar care se crede cel mai tare tip din scoala? Sigur ca da. Am eu dreptul sa iau viata acelui cretin daca stiu ca astfel as scuti o gramada de alti elevi din scoala sa mai fie imbranciti si batjocoriti de el?

Intr-un final raspunsul dat de Dostoievki e clar: nimeni nu poate trece peste aceste legi morale, legi asa-zis date de catre Dumnezeu. Dar cum de in cursul istoriei atatia au cutezat sa treaca peste aceste legi, cum au fost ucisi atatia oameni, atatia paduchi, pentru binele general? Comentariile critice din postfata cartii nu raspund acestei probleme, chiar daca o discuta.

Voi cum comentati?

4 comentarii:

  1. Si eu am cartea in casa si ma gandeam sa o citesc dar am zis ca e prea lunga si nu o sa inteleg ..ca literatura ruseasca e destul de complicata :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu neaparat. Eu cred ca prea mult ni s-a repetat ca e complicata.. dar sunt multe alte carti si alti autori cu opere si minti profunde. De exemplu Mircea Eliade.
      Daca citim numai carti fantasy, gen Harry Potter sau miile de carti cu vampiri, atunci lectura e numai delectare, desert...nu inveti nimic nou, nu te culturalizezi neaparat, nu inveti sa gandesti..

      Ștergere
  2. Ador cartile care te lasa la sfarsit cu intrebari, care te obliga sa gandesti. Chiar mi-ai facut pofta s-o recitesc :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Da, sfarsitul a fost ca un deschizator de drum pentru o alta carte. Stia Dostoievski ce stia :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...