duminică, 13 mai 2012

De ce îţi faci cruce?

 
Când trec prin faţa catedralei, cu tramvaiul, îi văd mereu pe oameni făcându-şi cruce. Nu am nimic cu asta, dar cei mai mulţi fac din gestul ăsta ceva automatizat, "că aşa se face", eventual mai şi vorbesc la telefon în acest timp.
Îmi vine să ma întreb: oare câţi dintre ei s-au rugat aseară, sau în ultimele 3 zile? Câţi dintre ei simt gestul cu adevărat?

Aşa că mi se pare o mare ipocrizie să te dai un bun creştin, când tu abia dacă îţi mai aminteşti să laşi un "mulţumesc" lui Dumnezeu (şi nu pentru momentele de criză, cânt toţi ne amintim că mai există un Atotputernic undeva, ci pentru zilele simple, când ai avut o masă îmbelşugată şi ai stat cu familia).

Eu personal nu-mi fac cruce pe stradă, când trec pe lângă o biserică, fiindcă nu mă simt bine expunând asta. Îmi păstrez credinţa pentru mine, nu îmi trebuie să ştie toată lumea. Nici la biserică nu mă prea vezi. Doar din an în Paşte, la propriu, iar în restul anului, doar la ocazii speciale (dacă vizitez, moare cineva sau simt nevoia acută să merg, dacă am ceva greu pe suflet).

Asta sunt eu. Dacă altora le place să-şi facă crucea, bine, atâta vreme cât nu o transformă în ceva lipsit de orice sentiment şi sens.

13 comentarii:

  1. imi place ca gandesti asa :) mai putin partea cu biserica :D dar, fiecare face cumv rea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai stiu ca se zice ca un bun crestin merge duminica de duminica la biserica.
      Eu am o oarecare aversiune fata de Biblie, dar asta e alta discutie. Poate o sa fac o data un post despre ce mi se pare mie aiurea in "regulile" crestinismului, si mai ales in ortodoxism.

      Ștergere
  2. Ai dreptate... si sincer, si eu mai faceam cruce cand treceam pe langa o biserica. Fac asta din respect pentru Dumnezeu si biserica

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici eu nu prea trec pe la biserica,nu-mi fac cruce cand trec pe langa vreuna si ma deranjeaza ca unii oameni(in frunte cu profa de religie) incearca sa ma oblige sa fiu mai "credincioasa". -.-"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu, de cand am crescut, mi-am zis ca fiecare face cum simte. A fi un bun crestin inseamna a fi bun cu semenii tai, a iubi si ierta, a nu omori, a nu fi egoist, lacom etc. Nu cred ca un om e rau fiindca nu merge la biserica, nu a citit toata Biblia si nu a tinut toate posturile.
      Iar eu nu cred si nu sunt de acord cu fiecare chestie din Biblie. De exemplu chestiunea mai delicata a gay-lor. Plus ca biserica e o excroaca de cele mai multe ori. Cand vezi cum nenerocitii ridica biserici din aur masiv, dar abia gasesti un spital si o scoala, iar altii mor de foame, iti dispare orice urma de iubire fata de Biserica.
      Dumnezeu nu a cerut niciodata sa ii se faca jertfe si altare poleite in aur. Te poti inchina lui si la tine in pat, intr-o camaruta mica si intunecata, ca tot te asculta.
      Ma rog.. am deviat, da asta e..

      Ștergere
  4. Ai dreptate.Unii nu îşi fac cruce aşa automat,când trec prin faţa unei biserici.Nu se gândesc de ce..

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand eram mai mica faceam mai mereu, in special cand eram cu parintii pentru ca ma "certau". :)

    Acum... trec, le vad, spun ceva in gand si plec mai departe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca depinde si de educatia de la parinti. De exemplu ai mei m-au invatat sa ma rog seara, dar niciodata nu m-au pus sa imi fac cruce pe strada, si nici pe ei nu i-am vazut. Numai cand intram in biserica.

      Ștergere
  6. si mie mi s-a pus intrebarea... si n-am stiut sa raspund... oricum am observat ca si la mine e ceva mecanic... vad biserica, hai sa ma inchin... mda, urat din partea mea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh uite ca ai venit cu o scuza buna pentru cei in care am dat cu rosii in post.. Poate unii o fac tot mecanic, nu-si dau seama ca nu-i ok, da nici nu isi permit sa n-o faca.
      Oricum ideea e ca decat sa fii 'crestin' pus pe modul automat, mai bine nu mai esti.

      Ștergere
  7. E ciudată treaba asta cu crucea. Eu personal nu-mi fac cruce prin tramvaie sau când trec pe lângă un loc unde s-a petrecut cine ştie ce accident. Pur şi simplu nu mă simt bine. Şi tot nu-i înţeleg pe cei care se uită chiorâş la mine în tramvai... poate fiindcă le stric sincronizarea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca nu sunt singura. Fiecare cum se simte mai bine, important ce e in inima ta, nu ceea ce arati pe fata.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...