miercuri, 7 decembrie 2011

Agonie şi extaz, update!

Până mai revin eu pe aici, în toane mai bune (fiindcă momentan sunt prinsă în o mie una de proiecte pentru şcoală), treceţi pe la Oana şi daţi un ochi la recenzia acesteia împreună cu mine, pentru cartea Agonie şi extaz (Irving Stone), carte pe care o recomand oricui!



UPDATE:
Întrucât Oana şi-a şters blogul, voi posta recenzia aici. Din păcate nu am decât partea mea de recenzie, nu şi opinia ei. Anyway, enjoy!
 

Hello, eu sunt Alle., am 16 ani şi mă  încumet să vă prezint părerea mea despre „Agonie şi extaz” de Irving Stone. Fiindcă arta şi istoria frumosului sunt câteva dintre pasiunile mele, mi-am zis că nu se poate să ratez un roman construit în jurul vieţii lui Michelangelo, cel mai mare sculptor al Renaşterii. Specialiştii consideră că Leonardo da Vinci este cel mai mare artist al acelei perioade, clasându-i pe Michelangelo Buonarroti şi pe Rafael Sanzio pe locurile secunde. Dar eu cred că niciunul dintre ei nu se subclasează altuia, ba chiar Michelangelo este cel mai complex, căci opera lui este vastă, reprezentată prin sculptură, pictură, arhitectură sau poezie. Probabil este doar influenţa cărţii asupra mea...Cert este că după ce am terminat de citit cele două volume, am rămas îndrăgostită de Michelangelo.
Să mă refer strict la carte.. Aceasta surprinde, pe lângă viaţa tumultoasă a lui Buonarroti, neînţelegerile politice ale vremurilor, conexiunile cu ceilalti doi mari artişti susnumiţi, şi mai ales aruncă o privire în viaţa (şi palatul) puternicei familii de Medici, protectoarea lui Michelangelo. Cartea nu lasă pe dinafară nici idilele şi dragostea lui Michelangelo pentru Contessina, sau mai târziu Vittoria.
Cel mai mult m-a impresionat felul în care naratorul creionează portretul şi gândurile lui Michelangelo. Înainte să citesc cartea, vă spun cu mâna pe inimă, nu-mi prea plăcea de el, îmi ziceam „eeh, ăla numai a sculptat, iar David nu-i nimic deosebit”. Cat de greşit am putut gândi?? Adevărul este că fiecare sculptură, schiţă, pictură a lui Michelangelo este amănunţit prezentată în tot procesul creaţiei ei şi îţi transmite pasiunea artistului, iubire. Eu personal m-am identificat de multe ori cu personajul, ca să nu mai spun că am fost alături de el, suferind, la bine şi la greu, pe culmile extazului şi în abisurile agoniei!
Cartea are şi un umor picurat printre rânduri, uneori ironic, alteori spiritual. Sunt scene chiar simpatice, mai ales în partea a doua, cu Michelangelo matur. Papa Iulius şi Michelangelo, amândoi suferind de „terribilita”, se confruntă timp de o grămadă de pagini, până ce acesta din urmă va termina fresca din Capela Sixtină. În general atitudinea lui Michelangelo faţă de societate şi conducere este nepăsătoare, ironică, chiar tachinatoare. Veti vedea :)
Eu vă recomand din tot sufletul cartea, în special acelora iubitori de artă. Cartea este bineînţeles o biografie romanţată, iar Michelangelo, ca personaj trebuie luat ca atare şi înţeles, chiar şi atunci când se comportă nebuneşte. Este un artist şi este cioplit din pietra serena, are anumite concepţii, nu este un bărbat obişnuit. De aia rămâne burlac toată viaţa :P

p.s. Sfârşitul este cutremurător! Mi-a înfipt un ţăruş în suflet, m-a emoţionat până la lacrimi!

2 comentarii:

  1. Am tot auzit de carte asta! sunt pe cale sa ma apuc sa o citesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa o citesti, Zana, e foarte faina.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...