marți, 13 septembrie 2011

Victimă a junglei urbane

Deci pe scurt, a început şcoala, colegii sunt ok, am avut emoţii în van, de mâine începem normal orele. Abia aştept...


Dar eu vreau să vorbesc despre ceea ce era pe cale să mi se întâmple astăzi.

Eram în tramvai, nu era foarte plin, stăteam mai retras, când mă sună mama. Scot telefonul din geantă şi îi închid, deoarece era prea mare gălăgia cauzată de hurducăiala tramvaiului pentru a auzi ce spune. Bag telefonul în geantă, iar din câte ţin minte o închid. După câteva minute îmi întorc capul către un bătrânel care observ că îmi face semne, arătând către geantă. Speriată mă uit la ea şi văd că fermoarul e tras puţin. Confuză, l-am închis la loc, nu înainte de a verifica totuşi dacă telefonul era acolo. Doamne ajută, era. După aceea m-am tras mai departe de persoana de lângă mine, iar după ce respectivul a coborât, bătrânelul mi-a zis că de două ori şi-a băgat omul acela mâna în geanta mea. Am rămas stupefiată! Deci era cât pe ce să fiu furată, nici nu simţisem sau vazusem!
Câţiva oameni din jur au auzit, şi s-au băgat şi ei în discuţie, m-au întrebat dacă nu-mi lipseşte nimic, i-am asigurat că nu..bla bla bla. Nu îmi mai rămâne decât să îl binecuvântez pe acel bătrânel, şi să mulţumesc de zece ori lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat mai rău..
Asta a rămas lecţie pentru mine, iar altceva nu mai am de adăugat. O experienţă neplăcută, dar folositoare!

Vi s-a va mai întâmplat să fiţi victime ale hoţilor, sau să-i surprinde-ţi în acţiune?


Day #24 - My 3o day challenge
Favorite food
salivez..

5 comentarii:

  1. Nasol, trebuie sa ai grija mai mare.

    Da, am patit-o si eu. Tot in tramvai, imbulzeala, aglomeratie. Cand dau sa cobor, simt cum cineva ma tragea inapoi. Instinctiv imi duc mana la buzunar ( unde tineam telefonul ) si soc, prind pe cineva de mana. Il ciupesc cat pot eu de tare si isi retrage mana. Usile se inchid si tramvaiul pleaca. Eu raman in statie, inculpatul in tramvai. Si se uita luuung dupa mine. Dar nu m-am lasat si i-am aratat un deget mijlociu. Asa, ca in mahala. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne :-| saracuta de tine . Ma ingrozesc cateodata de ce aud. daca iti spun ceva zici clar ca sunt nebuna. :)))


    Eu sunt dependenta de geanta mereu am ceva de cautat in ea si de multe ori nici nu o mai inchid :)) prefer sa o tin asa sa am mai mult acces la ea. Iubi mereu ma cearta dar ata mi-e obiceiul. Doamne ajuta ca pana acum nu am patit nimic. :-|

    RăspundețiȘtergere
  3. Lillee - :))) pai macar ti-ai dat seama ca te fura..deobicei sunt si eu mai atenta, dar uite ca am fost prinsa in pasa proasta

    Miu Miu - Trebuie sa ai grija si tu..macar sa fie geanta adanca si sa-ti bagi telefonul, portofelul si alte lucruri de valoare in adancul gentii. Mama, de exemplu, nu-si tine cardul bancar in portofel (intru cat si-a pierdut si i-a fost furat portofelul de 2 ori la viata ei), ci intr-un buzunar "secret" din geanta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dumnezeule .. :| Precum ti-am spus in comentariul anterior. Hal de oameni !!!!!

    Eu nu am patit, dar sora mea da. Iesea de la scoala iarna si a mers printre blocuri. 2 tiganci au prins-o, i-au pus cutitul in spate si i-au luat banii si telefonul. A venit acasa plangand si nu era in stare sa spuna nici un cuvant ... Multumesc lui Dumnezeu ca nu s-a intamplat nimic mai rau !

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Honey Bunny - wow, nasol.. :| Si eu am vazut asa ceva o data, intr-o seara, de la geamul blocului.. era o fata pe strada, si vreo 3 baieti tigani au incoltit-o, dar s-a pus sa urle si cred ca a scapat, ca a luat-o la fuga, si nu am mai vazut-o :|

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...