sâmbătă, 24 septembrie 2011

Amintiri din copilărie - fuga

În ultima postare de acest gen, cea în care v-am vorbit despre câinii bunicilor, v-am spus că aveam un dulău pe nume Ursu cu care nu prea m-am înţeles, dar pe care l-am iubit enorm. Acum să vă povestesc şi toate păţaniile prin care am trecut din cauza fricii mele iraţionale de acest câine.


Eram mică, cam 6-7 ani, când într-o iarnă la bunici, am ieşit din casă pentru a mă juca prin curte. Mi s-a spus că Ursu este legat, aşa că am ieşit prin partea cealaltă a casei, fără a mai verifica adevărul. Mă îndreptam, toată cocoloşită de haine groase şi fulare, spre hambarul din fier, proaspăt construit, neterminat dintr-o dungă a curţii. Când, nu mai ştiu cum, mă întorc să mă uit în spatele meu şi văd pe Ursu. Am îngheţat!
Apoi în secunda următoare am luat-o la fugă, bineînţeles cu dulăul pe urmele mele. Ameţită, speriată de moarte, numai o clipă mi-a trebuit ca să hotărăsc direcţia fugii: garajul neterminat, fără porţi. Abia când am ajuns în garaj am constat că, ups, nu are uşi, aşa că am tulit-o , de data aceasta către casă. Şi am alergat ceva până am dat ocolul curţii.. Cred că aia a fost cea mai rapidă alergare a mea din totdeauna :)) Când să ajung pe treptele casei, am simţit că îmi este tras fularul, dar am reuşit în ultima clipă să trântesc uşa după mine..

Ursu rămăsese cu fularul meu în bot, eu am început să urlu, tremurând toată, la ai mei, iar apoi nu am mai ieşit din casă 2 zile.

Abia acum constat că Ursu probabil vroia să se joace cu mine, dacă într-adevăr ar fi vrut să mă muşte, ar fi putut bine mersi să mă arunce la pământ. Cât de greu îi este unui dulău în puterea vârstei să prindă o preşcolară împovărată de haine groase, certată cu viteza?

sursa foto
sursa foto 2

Day no #26 - My 30 day challenge
The craziest thing you've done
intratul la cineva in casa pe furis .. :|

7 comentarii:

  1. Huh .. Ce tare :)) Ai dreptate ! Animalele nu sunt chiar atat de rele cum le credem noi si nu ne vor raul decat daca simt ca si noi il dorim lor.
    Eu iubesc foarte mult animalele si cateodata realizez ca unii oameni sunt mai lipsiti de sentimente decat orice animal. Cel mai mult m-a impresionat o stire de la Tv, in care o pisica a stat ore in sir langa trupul unei alte pisicute cu care ea hoinarea, peste care a dat o masina si pur si simplu o pazea...si o inconjura.

    Te pup ! :*

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) Nu degeaba se spune ca sunt cei mai buni prieteni ai omului ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, de aia imi doresc ca parintii sa -si invete copii despre animale, ca nu ne vor raul, ca trebuei tratati cu respect.. Dar inteleg si un parinte care , super panicat de orice pericol, isi tine copilul intr-o bula de plastic. Eu am avut noroc cu bunicii mei, imi petreceam verile acolo si m-au incurajat sa ma joc cu toate animalele, sa nu-mi fie frica, sa fiu recunoscatoare pentru tot ce ne ofera... pup!:*

    RăspundețiȘtergere
  4. Honey Bunny - Da, si animalele sunt speciale :)

    C.L.M - :) Seamana cu Ursu meu ..

    Aira - Ai dreptate, poate uneori niste prieteni mai buni pt cineva decat alti oameni.

    Koko - Ai dreptate, asa ar drebui toti sa-si educe copiii.. mie acum tare imi pare rau ca mi-am petrecut atata timp fiindu-mi frica de Ursu..daca as fi din nou mica, la bunici...

    RăspundețiȘtergere
  5. funny, dar eu sunt interesta de amanunte pentru aia cu intratul la cineva in casa pe furis :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) o prostie.. poate o data voi povesti intamplarea la rubrica amintiri din copilarie.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...