sâmbătă, 27 august 2011

Harry Potter - finalul aventurilor sale


Am aşteptat cu nerăbdare filmul, dar m-a cam dezamăgit. Dar mai bine să spun metodic ce mi-a plăcut şi ce nu.

Ce mi-a plăcut:
-efectele, bineînţeles de calitate
-felul în care au jucat actorii
-succesiunea scenelor, destul de rapide, deajuns cât să-ţi dai seama de ceea ce se întâmplă, au reuşit să introducă aproape toate scenele din carte.
-scena de la Gringotts, şi cea din Hogwarts în Marea Sală au fost acceptabile.


Ce nu mi-a plăcut:
-filmul nu a avut nici pe departe acea grandoare a cărţii, în film mie nu mi se pare a exista magie. Poate un copil sub 14 ani acceptă abordarea lor, dar eu nu.
-finalul. Este cel care m-a dezamăgit cel mai mult, un final bun salva tot filmul (toate filmele defapt). În carte scena de cea mai mare grandoare, scena care mie îmi transmitea fiori şi palpitaţii de fiecare dată când o reciteam (şi am citit-o de cel puţin 5 ori), adică scena luptei finale, a fost complet distrusă, măcelărită, transformată în ceva banal. Serios! Pur şi simplu vroiam să văd cum Harry iese în mijlocul lor de sub pelerina magică, lumea amuţeşte, iar el se luptă cu Voldemort în faţa tuturor. Vroiam să văd cum se adună cu toţii în cerc în jurul lor trăind momentele la intensiune maximă, transmiţând privitorului emoţiile lor. Dar nu, din păcate...Harry i-a aruncat vraja, au băgat luminiţele, tipul cel rău a urlat, iar apoi a explodat pur şi simplu. Harry a plecat, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat, or afla ei după. Nu a reflectat deloc o moarte de excepţie, moartea celui mai puternic vrăjitor, un adevărat Lord al Întunericului. 
Iar aici ajung la abordare:
-abordarea. Măi, acolo e o întreagă lume a fantasticului, o lume magică, sau sunt doar nişte ţicniţi cu beţe şi lasere? Fiindcă asta s-a dedus din modul în care au încheiat filmul.
-Bellatrix a explodat la propriu ca o chestie de confetti. Nici măcar nu mi s-a părut că au încercat să arate emoţiile lui Voldemort şi a celoralţi când cel mai apropiat aliat a murit.
-scenele când fug aiurea după Nagini. A fost mai frumos în carte felul în care au reuşit să omoare şarpele. Sau când Harry l-a apucat pe Voldemort în braţe şi s-au aruncat pur şi simplu din turn. Lol.. măcar de picau în mijlocul mulţimii.
-lucruri importante precum toată povestea lui Dumbledore nu au fost dezvăluite. Fratele său doar i-a spus lui Harry că Dumbledore nu era de încredere. De ce (pentru cine nu a citit cărţile..) ?

Asta e părerea mea vizavi de film, poate nu este aşa de prost cum l-am estimat eu.


Merită văzut?
Îl recomand numai dacă ţineţi neapărat să terminaţi de văzut această saga, aşa ca să nu muriţi proşti, sau să ziceţi că v-aţi uitat degeaba la toate celelalte 7 filme. Eu nu l-aş mai revedea, mai bine mai citesc o dată cartea.

Mai bine decăt moartea ce au făcut-o ei pentru Voldemort, făceau asta: :)))))

Altă parte pe atât de amuzantă cât pe stupidă (nu intru în detalii, din nou îmi imaginam altfel scena când vine triumfător cu Harry mort):
http://www.youtube.com/watch?v=s6mF-eYOlio&feature=related



Day #16 — My 30 day challenge
Music you like

Beyoncé/Beyoncé - Run the World .mp3
Found at bee mp3 search engine


Lady GaGa - Yoü And I .mp3
Found at bee mp3 search engine

Spice Girls - 2 Become 1 .mp3
Found at bee mp3 search engine

9 comentarii:

  1. Auci, am pierdut firul Harry Potter...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu sunt fan:) dar e ok:) mersi de vizita:X

    RăspundețiȘtergere
  3. Total de acord! Finalul a fost oribil. Singura scena care m-a emotionat a fost cea cu Snape..

    RăspundețiȘtergere
  4. Lillee - Sincer nici eu nu cred ca am avzut toate filmele.. :))

    CLM - Eu sunt mai mult fanul cartii. E minunata :)

    Koko - Da, intr-adevar..

    RăspundețiȘtergere
  5. hmm, sa stii ca am citit pana la capat ce-ai scris tu aici si tind sa-ti dau dreptate...cam in proportie de 50%. Asta pentru ca mie chiar mi-a placut filmul, iar scenele cu Snape au fost de-a dreptul induiosatoare, mi-au dat fiori si lacrimi.
    Intr-adevar, unele faze au fost diminuate considerabil, dar ce sa-i faci? Asta e. Mai bine sa fim multumiti ca e asa complexa ultima parte si ca a cuprins in intregime cartea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Rosaline - Intr-adevar a cuprins aproape toate scenele din carte, dar cu toata frenezia ce m-a cuprins la inceputul filmului, la final am ramas "wtf, asta a fost tot?".. Asa ca din cauza acestei ultime impresii, finalul oribil, simt ca tot filmul a fost stricat..

    RăspundețiȘtergere
  7. Ahhh...am cam pierdut filmul...hmmmpe la al cincilea???
    Ştiu că am văzut Harry Potter Şi Pocalul De Foc"...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricum dupa aceea nu stiu daca merita sa le mai vezi.. se taie multe secvente pentru ca se ingroasa cartile.. asa mai bine (re)citesti cartile.

      Ștergere
  8. Mie nici finalul din carte nu mi-a prea placut. Adica, dupa 7 volume, vroiam sa il vad si eu pe Harry furios, determinat sa il ucida pe Voldemort. Faza in care s-a prefacut mort mi-a lasat un gust amar, pentru ca Harry e un erou, si nimanui nu ii place sa isi vada eroul batjocorit. Iar la batalia finala cand a rostit vesnicul Expeliarmus imi venea sa imi dau cu cartea in cap. Eram ceva de genul "Zi si tu o data in viata ta Abracadabra, ca nu mori!" :))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...