luni, 11 iulie 2011

Experienţa mea din Canada

Gândindu-ma în perspectivă şi chinuindu-mi minţile după subiecte de scris pe blog, mi-am dat seama că ar fi o experienţă importantă de care am avut parte şi despre care nu am scris, neavând la vremea respectivă blog.
Acum un an, pe vremea aceasta îmi pregăteam încetul cu încetul bagajele pentru cea mai mare călătorie de care am avut parte până acum: plecarea pentru o lună şi ceva în Canada, la rudele din partea mamei. Nu am de gând să scriu ce am făcut, ce am dres, ce am vizitat, poate altădată, ci eu vreau să scriu despre cum mi s-au părut oamenii de acolo.

Oamenii de acolo sunt prietenoşi. De câte ori mă plimbam cu verişoara mea prin magazine, intram şi ne uitam, câte un vânzător venea şi ne zicea: "Hello, how are you?" (eu la început când am auzit asta prima oară eram la câţiva metri distanţă de verişoara mea şi m-am speriat de ăla "Ce naiba vrea şi ăsta de mă întreabă de sănătate..", am făcut o mutră cu ochii mari şi m-am cărat de acolo, lăsându-l pe om uitându-se cruciş la mine). Verişoara mea mi-a explicat că este formula lor de a te întâmpina şi se aşteaptă să le zici dacă doreşti ceva, dacă nu atunci fac doar conversaţie cu tine. Iar la case, mereu ea vorbea ca de la tu la tu cu vânzătorii amabili care îi explicau orice dorea să afle despre un cercel sau un joc de pc. Îmi părea rău că nu ştiam aşa bine engleza încât să mă bag şi eu în vorbă. Simţeam că dacă pe tipa din spatele casei aş fi întrebat-o de id de mess, mi-l dădea bine mersi.
Oamenii de acolo nu îşi fac probleme despre ce gândesc alţii şi nici nu se uită chiorâş la tine. Lumea mânca fără griji un hotdog sau un iaurt aşezată pe scările unui magazin, sau sprijiniţi de gardul unei insituţii. Dacă le era foame, se dădeau la o parte, îşi găseau un loc unde să se oprească şi îşi consumau liniştiţi mâncarea. O chestie pe care eu nu am văzut-o pe acolo ar fi mâncatul alimentelor în mijloacele de transport în comun. Chiar nu-mi aduc aminte de aşa ceva, poate am văzut, oricum ştiu că eu mi-am mâncat batonul în metrou, totuşi nu s-a uitat nimeni la mine cu reproş.

Oamenii de acolo sunt vorbăreţi, şi asta cam intră la categoria "sunt prietenoşi". Intră oricând în vorbă cu tine, fără să se gândească dacă ştii sau nu engleza.
Oamenii de acolo au grijă de banii lor şi nu flutură bancnote mai mari de 20 de dolari pe stradă. Acolo greu îţi schimbă cineva o bancnotă de 50 de dolari. Pentru clasa medie reprezintă mult 100 de dolari şi nu se aruncă aşa uşor. Şi deobicei folosesc cardul, nu prea se umblă cu cash. 
Oamenii de acolo gândesc mai mult european decât american (asta totuşi având în vedere că Europa se cam "americanizează") şi mi se par diferiţi de "naţia" americanilor din SUA. În Ottawa e ca la Londra, toate localurile se închid după ora 8 sau aşa ceva, iar arhitectura veche este ca o copie a clădirilor Londrei (Palatul Parlamentului de exemplu). Iar lumea de acolo parcă era englezoaică get-beget, până şi babele aveau acea figură de fată bătrână englezoaică :)) În Montreal e cam aceaşi poveste, de această dată aducând a Paris.

Sunt mulţi români (pe lângă minorităţile de italieni, chinezi, coreeni, portughezi şi alţii). Mergeam într-o zi cu ale mele rude printr-o piaţă supra aglomerată, iar eu am zis în timp ce mă strecuram pe lângă alt om, "off, ce multă lume e" sau aşa ceva, iar atunci am simţit privirea omului aruncată asupra mea, genul acela de privire care nu mi-ar fi aruncat-o un canadian care nu m-ar fi înţeles. Am fost sigură că e român. După care câteva minute mai târziu, i-am reîntâlnit pe omul acela şi soţia lui care tocmai spuneau "uite, prăjitură din aia ca la noi în Ardeal" (parcă) :D Şi nu e singura întâmplare de genul.
Oamenii de acolo se comportă la piaţă la fel ca la noi. Îţi dau să guşti din fructe şi lactate şi strigă după tine făcându-şi reclamă.
Oamenii de acolo îşi vorbesc propria limbă (engleza) cu vreo 20 de feluri de accente, dialecte şi moduri de intonaţie. Eu în metrou nu înţelegeam o iotă din denumirile staţiilor ce le zicea vocea automată, chiar dacă erau nume simple precum Queen West, Bathurst ori Dundas, pe care noi le-am pronunţa aşa cum se pronunţă, fără atâtea răsuciri de limbă :))

Cam asta am avut de zis, acum nu-mi aduc aminte de alte aspecte. Oricum în general oamenii sunt diferiţi de la popor la altul.
Dar vreau să mai precizez că: NU am vrut să generalizez, şi nici NU pretind că am dreptate. Sunt doar observaţiile mele.

Day #9 -My 30 day challenge
Favorite quote from a poesy

Eu te vad rapit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzând piciorul gol
(O ramai)

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

(Glossa)
 
Nenţeles rămâne gândul
       Ce-ţi străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
       Valurile, vânturile.

(Dintre sute de catarge)
Eminescu
Nu m-am putut decide :))
"Is love a tender thing? It is too rough, too rude, too boisterous; and it pricks like thorn."
"My only love sprung from my only hate; too early unknown and known too late."
Shakespeare

7 comentarii:

  1. Oameni diferiti, educatie diferita, mentalitati asisderea. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. altă educație... oamenii sunt mai modești, mai simpli, deși cu siguranță ar avea cu ce se lăuda. nu duc grija zilei de mâine și-s mai optimiști, mai deschiși... aici dacă te vede cineva zâmbind pe stradă, te ia de nebun... acolo, e ceva firesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. I'd love to visit Canada someday ♥

    RăspundețiȘtergere
  4. Da,nu pretinde.Blog foarte interesant,cred că e cel mai interesant blog pe care l-am citit vreodată.Superb,absolut !

    RăspundețiȘtergere
  5. Lillee - Da, asta am observat si eu.

    .missbee - :)) faza cu zambitul pe strada, cam da :))

    Koko - I'd love to visit Canada again..

    vert- multumesc si bine ai venit pe aici!

    RăspundețiȘtergere
  6. Am văzut pe Twitter articolul ăsta. WOW!!! Ai ajuns în Canada... acum câțiva ani, singurul meu vis era să ajung inginer chimist în Toronto. Sigur, faptul că nu mă pricep la chimie e partea a doua. Dar cel mai frumos vis al meu ar fi fost să locuiesc acolo. Singura dată când am ieșit din țară, a fost în 2009, când am fost vreo 3 zile în Grecia. În rest, nici măcar până în București nu am ajuns. Ești foarte norocoasă că ai ocazia să călătorești atât. Pentru mine nu se întrezăresc șanse de genul ăsta, așa că sfatul meu este să nu ratezi nici o ocazie atunci când se ivește. Profită la maximum. Că nu se știe când vei mai avea ocazia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avem amandoi viitorul in fata si nu stim unde putem ajunge fiecare... Poate vei ajunge si tu sa calatoresti prin lume. Oricum Canada e singura mea experienta din afara, nici macar nu ar fi fost posibila daca nu aveam rude acolo..

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...