marți, 5 iulie 2011

Amintiri din copilărie: tărâmul basmelor


Curtea bunicilor a reprezentat pentru mine o adevărată oază de libertate şi exprimare. Câte se petreceau acolo, câte vise şi poveşti am construit în jurul acelui unic loc de pe Pământ unde mă simţeam în rai! Copacii, iarba, zidurile, valea îmi vorbeau. Îmi povesteau cele mai neştiute şi fermecătoare basme, îmi desenau curcubeie magice şi îmi destăinuiau secretele lor. Îmi stăteau mărturie spiriduşi mici mici, cât să încapă într-o palmă, spiriduşi care trăiau în tufele de coacăze de unde şopteau cântece şi mă strigau pe nume. M-am aplecat de multe ori şi m-am uitat printre crengile fragile pline de bubiţe negre, dar nu i-am văzut niciodată. Nu puteam decât să cred pe cuvânt basmele grădinii.
Nucul cel bătrân stătea tăcut în cel mai umbrit colţ al tărâmului, cu rădăcinile puternice căutând orbeşte apa domoală a văii şi cu coroana deasă permiţând imaginaţiei să creeze cele mai fantastice poveşti. Nu ştiam ce puteam găsi dincolo de frunzişul liniştit, poate o altă lume? Unicorni care să galopeze sprinteni printre crengile solide, jucându-se cu mingile verzi şi ţepoase...Pe vreme de furtună nucul tăcut înfrunta viteaz rafalele furioase, iar frunzele acestuia începeau să vuiască, răscolindu-se cu aşa o furie cum nu am mai pomenit nicăieri. Întotdeauna bătrânul copac ieşea învingător.
Vecini cu nucul erau alunii încovoiaţi care urmau cursul văii, oferind un adevărat cămin oricui dorea să se adăpostească de ploaie. Obişnuiam sa colind acel mic tunel, descoperind mereu lucruri noi. Culegeam alune şi le adunam în coşuleţul de paie şi mă strecuram încântată pe sub cele mai joase crengi. Cu ochii minţii îmi formam imaginea unui palat al Mamei Natură, în faţa căreia eu mă aplecam şi ceream îngăduirea să mă
servesc din poamele micuţilor copaci.
Valea susura alături, atrăgând fiinţele către cursul apei ei răcoroase şi limpezi. Săream gardul şi porneam vrăjită în călătoria mea neştiută de nimeni. Cu picioarele desculţe călcam pietrele reci şi fine, mângâiate de apa străvezie. Broscuţe mici şi jucăuşe se alergau unele pe celalaltele prin vegetaţia rară ce mărginea valea. Mergeam tot aşa până ajungeam la o înfundătură, pe unde numai cursul apei putea trece, iar atunci observam că m-am îndepărtat de curtea mea. Dealurile din jur îmi erau dragi şi le cunoşteam fiecare cotitură, astfel încât mereu ştiam să ajung înapoi acasă.
Grădina mă întâmpina mămoasă şi îmi arunca mere şi caise dintre cele mai frumoase, astfel ospătându-mă din roadele ei. Mă căţăram în gutuiul slab şi înalt, unde îmi găseam cea mai confortabilă scobitură şi savuram liniştea. Apa susura domol, spiriduşii fredonau cântece, iar grădina îmi spunea noi poveşti. Închizând ochii, mă cufundam într-un dulce somn, visând la gnomi şi elfi, la zâne şi balauri, la unicorni şi prinţi fermecaţi. Era basmul meu, mă aflam pe tărâmul poveştilor şi mă lăsam vrăjită de farmecul grădinii.
...................................................................................................................................
Acum stau pe terasă, cu o carte în mână şi privesc melancolică spre livada încărcată de poame şi spre valea îngustă, care seacă pe zi ce trece. A căzut un măr, mă duc şi îl ridic. E bun, aşa că revin şi reiau lectura. Mă întind confortabil în scaun, lungindu-mă cu picioarele pe pernă. Stând aşa zăresc aruncată pe jos o carte cu basme. "Probabil iar a uitat-o Luiza, înainte să o cheme mătuşa la culcare". De pe copertă îmi zâmbesc două zâne blonde. Închid ochii şi îmi aduc aminte că, odata, de mult, trăiam şi eu într-un basm cu spiriduşi şi unicorni. Ce vremuri înnegurite! Probabil a fost un vis într-o seară de vară. Îmi reiau lectura şi ignorând orice şoaptă, nu mă mai gândesc la nimic.



- Ceea ce am scris mai sus este ficţiune, "tărâmul basmelor" şi "grădina fermecată" fiind personificate după aspectul real al curţii bunicilor. Atât casa, cât şi curtea nu mai există, nu şi-au păstrat aspectul şi nu îmi mai aparţin în vremea actuală. 
- A doua poză este realizată de mine; un aspect al curţii bunicilor; cine doreşte s-o preia este rugat să precizeze sursa
*sursa foto (prima poză)*



Day #6 - My 30 day challenge
Anything pink
Nah, stiu ca pisicile nu sunt roz, dar nu m-am putut abtine :D

6 comentarii:

  1. Frumos ai scris. Ai putea fi o mica scriitoare :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mi-ai trezit amintiri așa de frumoase cu textul ăsta... într-adevăr, un post bine închegat, impecabil scris! felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  3. Hmm :) Sa faci o carte:D:>

    Te pupacesc >:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. Dulce copilarie unde ai plecat si mai lasat in lumea cruda si plina de oameni fara suflet;))

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc tuturor :D

    Lillee, CLM - Mda, m-am gandit si eu uneori, insa nu bazata pe astfel de amintiri din copilarie si texte "poetice", ci pe ceva mult mai amuzant si "crazy", chestii ce le-am facut impreuna cu prietena mea cand eram un pic mai mici..

    Dydy - Da, cam asta era ideea sugerata de mine ;)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...