miercuri, 29 iunie 2011

Probleme de integrare în colectiv


Pentru că m-a inspirat articolul lui missbee despre problemele de integrare şi mi-am dat seama că aş avea multe de spus pe tema aceasta, iată că vreau să îmi pun şi eu câteva întrebări pe aici legate de acest subiect.

Probabil din cauza unor probleme de acasă, eventual din copilărie, probleme de educaţie, mulţi habar nu au să se integreze.
Şi e vorba de două mari categorii: minorii, cu probleme de integrare minore, şi majorii cu probleme de integrare majore. Pentru că o dată ce ai depăşit vârsta adolescenţei, dar nu ţi-ai depăşit problemele de societate, e riscul să cazi într-o mare extremă.
Dar eu voi vorbi despre minori, despre adolescenţi, mai precis despre foştii mei colegi, căci pe ei am avut ocazia să-i observ îndeajuns.

Am avut o colegă care avea astfel de probleme. Abia dacă vorbea cu noi. Cu profii vorbea mai mult, chiar daca speriată în ultimul hal. În cele din urmă, după un an, s-a mai destins un pic, în sensul că nu mai sărea în sus de fiecare dată când îşi auzea numele. Ea sigur avea ceva pe suflet.. când mergea pe coridor mergea cu capul plecat, parcă acceptând şi autodeclarându-se ca fiind pe o treaptă inferioară nouă.
Nu e în regulă, şi din păcate nu are cine să o trezească, iar pe ea se pare că n-o duce mintea. E păcat, dar poate viaţa îi va oferi câteva lecţii mai dure şi se va căli puţin.
Alt coleg, un ţăran (fară urme de jicnire), care nu era ca toţi băieţii, ci era genul feminin, ultrasensibil, era acceptat doar de câteva fete care îl foloseau. La început era un tăntălau, înghiţea orice, apoi s-a "trezit" şi începuse să facă pe rebelul, însă într-un mod total stupid. Începea să-şi permită să le facă proaste pe unele persoane, să bârfeasca, să se bage în seamă pe la cele mai "cool" găşti, venind cu bârfa ca să fie acceptat, fără să-şi dea seama că la rândul lui era barfit şi toţi care se dădeau prieteni pe lângă el îl foloseau.

Multe exemple există.. Aş mai putea da exemple de multe cazuri, căci am obiceiul să observ. Băieţi consideraţi uncool, dar care vor să fie cool participând la petreceri cu alcool, fiind perverşi cu fetele într-un mod exagerat, drogaţi, tipe care se duc prin cluburi ca să aibă şi ele un portofoliu de poze "tari" pe facebook, etc..
Oare cand se vor trezi?


Day #4 - My 30 day challenge
Favorite phone

8 comentarii:

  1. asta este o problema cu care multi se confrunta:-s

    RăspundețiȘtergere
  2. se vor trezi când se vor maturiza. momentan, încă își caută personalitatea, identitatea, încă se acceptă pe ei înșiși, cu defecte cu tot.
    pe la 20-25 de ani, abia atunci se coc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa stii ca eu nu-i consider vinovati pe ei, chiar deloc. Cum ai spus si tu, sunt asa, se comporta asfel din cauza unor probleme, traume sau mai stiu eu ce experiente neplacute. Poate fi doar din cauza unei educatii foarte stricte si severe.
    Ei nu au nicio vina si trebuie ajutati de colectiv. De exemplu cu fata respectiva, colega ta, daca a fost ajutata de voi se pare ca s-a mai acomodat. Trebuie tratata cu blandete si incurajata.
    Cat despre coleg, cum ai fi vrut sa se comporte daca nu era acceptat de voi si cele cateva persoane care vorbeau cu el, il foloseau? A incercat si el variante mai... "versate" daca a vazut ca altfel nu se poate. Nu este firesc si normal?
    Sa stii ca de multe ori, colectivul este vinovat si rautacios.

    RăspundețiȘtergere
  4. Andreea Cristache - E adevarat.

    .missbee - multi doar cand isi dau seama ca trebuie sa-si ia viata in propriile maini se trezesc.

    Lillee - cum sa zic.. era acceptat fiind ignorat si tocmai datorita firii lui moi era folosit. Ceea ce am vrut sa subliniez este ca el ar fi putut sa se gandeasca mai bine cum sa procedeze, caci majoritatea nu stiu.
    E adevarat ca este dur colectivul , lumea caracterizeaza repede. Nu-mi asum nicio vina caci l-am ignorat, pana la punctul la care i-am facut cateva reprosuri, zic eu constructive, si m-am trezit barfita ;).. asta e...uneori am impresia ca in scoala e ca-n jungla :P Lupti sa supravietuiesti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Hmm, stii cand cei din jurul tau nu te ajuta, in sensul ca esti nou-venit, nu te baga in seama, nu incearca sa te integreze in grupul lor e cam greu sa te adaptezi... stai in banca ta si gata :)

    Bine ca mai sunt si cazuri in care unii au probleme foarte mari acasa si prefera sa se inchida in ei... dar depinde de la caz la caz, iar cat despre cei care au tentative de a iesii din starea in care se afla intr-adevar ar trebui sa gandeasca si apoi sa actioneze.

    Mersi de vizita, pupici

    RăspundețiȘtergere
  6. Cand se vor trezi? Asta ma intreb si eu....am crezut ca la facultate o sa gasesc alti oameni, alta mentalitate, alte preocupari.. DIn pacate, m-am inselat amarnic. Unii nu se trezesc niciodata, se pare..

    RăspundețiȘtergere
  7. fiecare are asa un fel de problema :)

    RăspundețiȘtergere
  8. CLM - Da, eu de asta sunt frustrata. Ca nu stiu cum sa faca schimbarea! Banuiesc ca intamplarile vietii, ceea ce urmeaza, ceea ce le va aduce destinul ii va mai indrepta si le va deschide ochii.

    Koko - Imi pare rau de tine. Eu sincer cred inca ca o sa fiu mai fericita la facultate. Sa ma profilez doar pe ceea ce imi place (chiar daca poate primul an va fi tot cam ca la liceu). Si mai sper ca voi intalni lume serioasa acolo. Acum depinde de noroc...

    Carolina - Ai dreptate, nimeni nu e perfect in privinta asta.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...