sâmbătă, 25 iunie 2011

Amintiri din copilărie - primele aventuri de afară


Între mine şi verişoara mea sunt 9 luni diferenţă, ea fiind mai mare. Făceam multe prostioare împreună, mai ales când eram lăsate nesupravegheate.
Ca să fie mai uşor hai să numim personajele principale Uca şi Ina.

Aşadar, pe la vârsta de 3-4 ani, pe la vremea amiezii, Uca şi Ina descoperă poarta curţii deschisă. Simţind mirosul libertăţii în aer, ies în stradă fără să fie văzute de nimeni. Şi ce fac două copile care nu sunt trecute nici de 4 primăveri când au o stradă întinsă în faţa lor? O iau la fugă.
Ina, pentru că ea este cea care vine cu idei mereu, propune să meargă în parcul  grădiniţei. Se iau de mânuţe şi purced la drum. Dar nu au pe unde intra căci curtea este împrejmuită cu un gard mare şi gros. Dar Ina ştie că există o gaură măricică în gard, o caută şi intră târâş pe acolo. O dată ajunse cu bine în părculeţ, Ina îi face cunoştiinţă lui Uca cu ceilalţi copii, cât şi cu leagănele, iar apoi amândouă încep joaca. Se dau pe tobogane, se dau huţa, Ina o sperie pe Uca, Uca  ţipă, cele două habar nu au că acasă bunica dă ture prin grădină cu câinele după ea, căutându-le de zor.
Le lăsăm pe Ina şi Uca să se distreze, şi aruncăm o privire asupra haosului şi disperării care a pus stăpânire asupra casei cu numărul 26. Bunica, imaginându-şi cele mai rele şi mai fantastice posibilităţi, o sună pe mama Inucăi să vină acasă. Aceasta intuieşte unde sunt cele două neastâmpărate şi se duc la grădiniţă să verifice. Mai întreabă pe stradă lumea dacă a văzut cineva două fetiţe în chiloţi, înalţime 60 de centimetri, aşa, aşa aşa...Şi se apropie de gardul masiv din piatră al părculeţului.
Uca şi Ina se opresc brusc din joacă când Ina anunţă că vin după ele. Se urcă amândouă în vârful toboganului stând la pândă în "fortăreaţa" acestuia, urmărind capetele inamice din spatele gardului. Se aud strigăte. Nu vor să vină, se ascund şi le fac în ciudă. Dar încep să curgă ameninţările şi Uca se teme. Până la urmă cele două se duc şi se strecoară prin gaura gardului şi ajung în mâinile bunicii şi a mamei...

Timpul trece aşa repede, copilăria apune, dar amintirile rămân mereu. Ca să dureze însă, trebuie trecute pe hârtie căci ar fi păcat să se piardă. Voi continua o mini serie de amintiri din copilărie, isprăvi mai interesante care ar putea capta atenţia cititorului. Material e destul :)



Day #3 - My 30 day challenge
Favorite body lotion

Avon Naturals - Pomegranate & Mango
 

7 comentarii:

  1. Hehe, ce haioasa povestioara. Mai nasol de biata bunica... :)
    Weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
  2. dar Ina și Uca au crescut, și acum nu fug de-acasă ca să se tragă huța, fug ca să meargă în club! ^_^ se schimbă vremurile...
    foarte haioasă întâmplare!

    RăspundețiȘtergere
  3. uneori e bine ca amintirile nu se pot sterge.

    RăspundețiȘtergere
  4. Lilee - Mda, a avut multe de patimit :P

    .missbee - :)) Mda, ar "chiuli" ele, daca ar mai fi impreuna... Oricum ideea e adevarata, se schimba vremurile ;)

    Maia - Amintirile fac parte din noi.. eu una cred ca daca le-as da uitarii, as lasa in cenusa atatia ani frumosi din viata. Orice amintirie, fie ea frumoasa sau nu, este de pastrat. Din cele neplacute macar inveti ceva, sau razi de ele acum cand drama a apus.

    RăspundețiȘtergere
  5. mi-am adus aminte si eu de intamplarile din copilaria mea .:))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...