miercuri, 20 aprilie 2011

În căutare de muzică


Ahhhh, e vacanţă (ştiu că e de ceva vreme, dar mi-a fost mie lene să mai scriu de ceva timp) iar eu lenevesc la calculator, mai fac şi ceva proiecte şi referate ce le am de făcut, mai ascult muzică, mai merg la shopping etc.
Dar acum vreau să vorbesc despre muzică. Tot citesc pe diverse site-uri ce a mai apărut nou de la artiştii români sau internaţionali. Dar rămân cu buza umflată căci, cu câteva excepţii, cam majoritatea melodiilor sunt mediocre.
Spre exemplu sunt câteva pipiţe din industria românească care speră să stabilească ele noul hit al verii 2011. Evident, muzică de club, tobe, aceleaşi versuri expirate "Te doreeeeesc, te iubeeeesc", "Nu mă păărăsii te rog iubiree, nu pot trăi fară tineee", "Ooooh, auăăr lăăăv oooh yeee iu ar mai beibii" etc. Iar negativul, evident e aproape la fel peste tot.
Oare fetele, trupele, tipii ăştia chiar nu încearcă să compună şi să cânte şi altceva? Ahh, nu, pardon, ce lipsă de atenţie din partea mea! Asta e muzica ce o preţuieşte tânăra generaţie (am generalizat, pardon pt cei ca mine care s-au săturat de acest gen).
Evident, în cluburi merge, trebuie să ai ceva pe care să dansezi (eu nu frecventez cluburile). Sigur, în cluburi aproape că nici nu contează versurile, melodia, vocea, sunt remixuri peste remixuri, mashup-uri, gălăgie, sunetul e înfundat, se aud doar nişte ritmuri uşor diferite pe care oricum toată lumea dansează la fel.
Dar problema se iveşte atunci când posturile de radio, netul, mtv-ul sunt invadate de aceste melodii. De ce ai vrea să vezi şi un videoclip la o astfel de melodie? Oricum sunt cam la fel: ori varianta cu plajă sau club unde dansează fete dezinhibate, ori un videoclip -clişeu cu o "poveste" între doi.

Cu alte cuvinte se promovează cel mai mult tocmai acea muzică care nu valorează absolut nimic, de duzină.
Partea proastă este că acest gen de muzică s-a extins în toată Europa, chiar şi în America.
Ascultaţi On the floor-Jenifer Lopez sau pe Kesha. Nu vreau să le comentez urât pe acestea (şi multe altele de pe acolo) căci măcar la ele sunt piesele şi negativele mai ok. Sunt ascultabile, şi nu aşa de plicticoase ca ale noastre. De exemplu The Black Eyed Peas, cântă muzică mai de club, dar la ei e altceva parcă. Cam fiecare piesă are ceva special, iar vocea lui Fergie e spectaculoasă.
În rest, lăsând la o parte subiectul cu muzica de club, am rămas cam dezamăgită şi de câteva dintre melodiile cântăreţelor de dincolo. Multe parcă nu mai au inspiraţie, sau se lasă duse de valul muzicii de duzină.
De aceea o apreciez pe Lady Gaga, pentru piesele ei deosebite, pentru versurile metaforice şi deloc clişeistice. Sau pe Pink, pentru nebunia ei, pentru videoclipurile ei, pentru puterea care o are. Chiar şi pe Rihanna o plac pentru curajul şi dezinvoltura ei. Vrea să fie o divă, şi reuseşte. Iar de cele din categoria Oldie but Goldie nici nu mai pomenesc.. Beyonce (deşi parcă ultimul ei cântec arată cam eşuat), Madonna (n-o plac ca şi persoană, dar e totuşi regina muzicii), Britney Spears (revine cu mult curaj, şi mai puţină forţă, pe scena muzicii, o apreciez, deşi încă o vreau pe vechea Brit înapoi), Celine Dion, Christina Aguilera şi altele şi alţii ce nu-mi vin acum în minte. Voci, talent, forţă, spectacol, originalitate, spontaneitate! Asta înseamnă valoare în muzică!
Dar în fine, uite că am lungit mult subiectul ăsta, cred că de o oră tot scriu aici. Gata, mă duc să ascult nişte muzică de calitate.
P.S. Mulţumesc acelora care au avut răbdarea să-mi citească părerea exprimată foarte pe larg :D

sursa foto

11 comentarii:

  1. Mie imi place si Kesha si Jenifer Lopez ,macar pe muzica lor poti sa te simti bine . Sincer la inceput si eu aveam o parere destul de asemanatoare cu a ta in ceea ce o priveste pe Anda Adam ,doar ca mi-a disparut dupa ce am constatat ca ea a stiut sa se foloseasca de ceea ce a avut si ca a fost inteligenta ,daca nu stii sa te prinzi de ocazile vietii nu vei fi niciodata nimic.Nici mie nu-mi place Madonna ca si persoana ,dar nu fiindca si-a facut atatea operatii ,ci doar pentru ca si-a sacrificat toata viata fara sa-si dea seama ca adevarata fericire n-o vei gasi intr-o sala de antrenament .

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a placut articolul, foarte mult, pentru ca si eu ma simt intoxicata de acest gen de muzica pop-corn ( frati'miu ala mic mi-a zis ca asa s-ar numi ).
    La capitolul muzica,am stilul meu bine definit si nimeni nu ma scoate din ale mele. Dar surprind pe multi cand le spun ce ascult pentru ca nu am lasat muzica sa-mi influenteze viata, stilul vestimentar, etc.
    Ca nota generala, poate sa urle casetofonul langa mine cat o vrea. Daca nu ma zgarie pe timpan nici nu realizez ce ascult. Dar cand am chef sa ascult muzica, aici e alta poveste.
    Consider ca muzica e o arta care iti alina sufletul, iti imbunatateste starea de spirit. Daca reusesti sa te identifici cu un anume stil, inseamna ca ai realizat ceva. Asa gandesc eu. Poate ca te intrebi ce ascult, nu? :))
    Tine-te bine. Nightwish ( ce fac ei, chiar este arta si talent ), System of a down ( il ador pe Serj, vocea lui e incredibila ), Ramstein, etc... :)
    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte,foarte tare :d
    si ai dreptate:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Bianca Dobrescu, Andreea Cristache - Mda, ma bucur ca v-am facut sa zambiti ;)

    Lillee - Ahh, da, muzica pop-corn.. am uitat cum ii mai zicea :D
    Cam la fel e si la mine, de multe ori ma uit cu castile in urechi si desi e destul de tare muzica, incep sa nu mai imi dau seama cum curg melodiile, ce si cine canta. Dar cand am chef de un artist sau de o melodie, sau de un anumit playlist atunci TREBUIE sa-l ascult.
    Sunt intru totul de acord cu tine in privinta muzicii, de aceea e creata, ca sa iti bucure auzul, sa te unga pe suflet, sa simti ceva!
    Nightwish au cateva melodii care imi plac si mie, in rest nu ascult nici un fel de rock (sau poate ascult pop-rock, sau chestii de genul, nu prea le am eu cu ale muzicii genuri).

    morfisuicide - :) ma bucur

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu prea ascult muzica mainstreem. De curand am descoperit o trupa romaneasca chiar foarte misto.
    The mono jacks, loveee it.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sweetie, as fi citit si mai mult..dar m-ar fi obiosit scrisul pentru ca e atat de inegal :)).

    Legat de postarea ta, eu sunt total de acord. Nu mi-a placut niciodata stilul asta de muzica si atunci cand a aparut m-am gandit ca e o prostie care o sa dispara rapid...din pacate, I was very wrong! POate sunt eu inapoiata, dar mi se pare ca pielese seamana teribil intre ele..de multe ori nici macar nu reusesc sa le deosebesc :))) . Plus ca nu exista versuri, meaning, mesaj, suflet..si cum dansezi pe muzica asta? Adica,am vazut...topai...but still:)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Cata dreptate ai:))Clar ai enumerat mai sus adevarate nume:)...Din punctul asta de vedere Romania e undeva departe...In general poporul nostru apreciaza non valoarea m.am convins:))

    Sa spunem ca au avansat un pic totusi au mai lasat manelele:)))

    RăspundețiȘtergere
  8. Ana. - Da i-am ascultat la tine, merg :)

    Koko - :)) Mdah, nu m-am gandit ca poate deveni obositor.. Defapt m-am gandit ca de aia am scris la final multumiri pt cine a reusit sa citeasca :D
    Exact cum zici, fara nici un pic de sentimente, "culoare", mesaj... Nici nu stiu de ce se mai obosesc sa screama ceva pe care sa-l editeze pe calculator, ca oricum lumea danseaza pe ritmuri nu pe voci.

    Aimee - Ehh, manelele sunt deja vechi, au intrat in istorie ;) Recunosc, am uitat de ele, dar e clar: NU MANELELOR! :-& Apropo, melodia aia de la radio cu "Nu ma inec intr-o sticla de vin chiar daca viata e un chin" sau ceva de genul, mie imi aduce a manea..De ce o mai dau la radio??? Bleah! E buna la ora 2 dimineata pentru aia de s-au trezit mahmuri pe jos si nu stiu cum au ajuns acolo...
    Macar versurile sunt destul de incurajatoare :))

    RăspundețiȘtergere
  9. :)) Da ma, ai maare drepate.
    Eu sunt genul de persoana care asculta dupa toane. De exp, azi am vrut sa ascult doar aceasta muzica de duzina, dar am facut-o doar pentru ca nu vroiam sa ma obosesc deoarece faceam curatenie:))
    Dar atunci cand vreau muzica adevarata, ascult muzica vechie. Muzica din vremurile bune. Muzica copilariei mele.

    Deci sunt total d'acord cu tine!!:*

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...